Capitolul 7 partea I

,, Diana nu suntem suparati pe tine. Nu aveai de unde sa sti ca dorinta ti se va indeplini. Si poate am fost trimisi cu un scop anume.Nu vrem sa te simti vinovata de acest lucru. Si nu trebuie sa-ti fie frica sa dai ochii cu noi. Deoarece ne place la fel de mult de tine si nu dorim ca sa pierdem prietenia ce s-a legat intre noi. Plus ca esti singura persoana dupa Bella careia nu-i este frica de noi.
Familia Cullen”

Citeam si reciteam aceasta scrisoare de zeci de ori. Am inceput sa sar si sa cant prin camera. Saraca mami nu stia ce am patit. Dar nu-mi pasa important era ca ei nu erau suparati pe mine.
Era cea mai frumoasa zi din viata mea. Telefonul suna. Era un numar nou.
-Buna Diana sunt Alice!
-Buna si mersi mult ca m-ati iertat.
-Nu-i pentru ce. Oricum nu este vina ta. Dar nu inteleg de ce ti-a fost rusine sa ne zici in fata?
-Sincer nici eu nu prea stiu.
-Ce-ar fi sa mergem la shopping?
-Oh nu Alice te rog. Sunt de partea Bellei in partea cu cumparaturile si oricum trebe azi sa-mi vina alocatia.
-TU NU VEI PLATI NIMIC!
-Dar?
-Nici un dar. Si mergem la cumparaturi vin sa te iau in jumatate de ora.
Grozav cumparaturi cu Alice. Numai ce citisem din carti si mi se facea groaza de cumparaturi dapoi sa mai merg cu ea.
M-am imbracat in trening ca nu aveam de gand sa ma imbrac elegant mai ales ca stiam ca vom umbla prin toate magazinele.
-Esti gata?
-Da sunt gata de tortura!
Am plecat la cumparaturi dar aveam un presentiment ciudat ca si cum cineva ma urmarea. Nu i-am zis nimic lui Alice si oricum si-ar fi data seama daca cineva ma urmareste. Era ciudat. Dar dintr-o data nu mai puteam respira, ma sufocam. Alice plecase sa duca bagajele la masina. Incercam din rasputeri sa pot respira dar pur si simplu aerul nu-mi intra in plamani. Totusi cand aparu Alice puteam respira normal. Nu-i zisem nimica. Totusi nu-mi revenisem complet. Ma simteam rau. Chiar daca puteam respira acuma normal.
-Diana ce s-a intamplat?
-Nu s-a intamplat nimica. Eram cu gandul in alta parte. De ce ma intrebi?
-Inima iti bate mult mai incet!
-Poate ti se pare!
Dar din nou se pare ca nu mai puteam respira.Simteam ca ameteala ma cuprinde in timp ce eu luptam pentru aer. Intunericul m-a cuprins indata. Cand m-am trezit eram intinsa pe un pat cu o masca de oxigen pe fata. Unde ma aflu?
Am vrut sa-mi iau masca de pe fata cand Carlisle ma prinse de mana.
-In niciun caz! Cum te simti?
-Mult mai bine!
-Dar ce s-a intamplat?
-Alice ne-a sunat si ne-a spus ca te sufoci. Te-a adus la noi acasa. Cu greu am reusit sa te stabilizez. Se pare ca ai mai fost facuta o criza.
-Da dar a fost cand am fost la cumparaturi. Sincer ma simt bine. Nu mai trebuie oxigen, pot respira si singura.
-Esti sigura?
-Da sunt suta la suta sigura.